13. Număr cu ghinion ar spune unii, dar nu și pentru Cristian. Colegul nostru care ocupă poziția de Team Leader Logistică în cadrul companiei ODU România Manufacturing.
2013 a fost anul norocos, în care Cristi și-a început activitatea în cadrul ODU. Alegerea perfectă pentru un tânăr la început de drum în carieră, mai ales că făcea partea acum dintr-o companie aflată într-o dezvoltare accelerată care îi oferea toată susținerea de care avea nevoie. A dezvoltat rapid o pasiune pentru zona de Achiziții, de artă a negocierii, a colaborării cu furnizorii și a început să fie din ce în ce mai interesat de domeniu. A decis astfel, ca în anul 2015, să părăsească ODU pentru o altă companie, în care a avut șansa să experimenteze tot ce înseamnă achiziții strategice.
Schimbarea însă nu a durat mult, întrucât în anul 2016, când s-a ivit oportunitatea de a se reîntoarce în ODU România Manufacturing, Cristi a acceptat această nouă șansă, fără să stea pe gânduri.
Pasionat de Achiziții, Cristi este omul schimbării, persoana care nu dorește să se plafoneze între tipare și care simte că mereu poate oferi mai mult din cunoștințele sale, companiei. Astfel, în anul 2019 a făcut o nouă schimbare în activitatea sa profesională, prin acceptarea postului de Team Leader Servicii Adminisitrative & Protecția Mediului.
În noul său rol, a întâmpinat provocări diverse, fiind implicat în mod direct în obținerea avizelor și autorizaților de Protecția Mediului și Protecția Apelor, aferente noilor procese de strunjire și galvanizare și totodată, în implementarea și certificarea standardului ISO 14001:2015 – Sistemul de Management de Mediu.
Obținerea acestor certificări au reprezentat pentru Cristi atingerea unui alt nivel profesional, ajungând în punctul în care,în anul 2023, a făcut trecerea către un domeniu cu totul nou pentru el – domeniul logistic. Această tranziție dintre Administrativ și Operațional a venit la “ la pachet” cu un manager nou, o echipă nouă și o strânsă colaborare cu echipa din Mühldorf a. Inn.
Cristian este exemplu perfect de perseverență, proactivitate și versatilitate. Consideră că workshopurile, trainingurile și sesiunile de coaching organizate în cadrul companiei reprezintă dovada clară că toate aceste activități au un rol deosebit în dezvoltarea profesională a fiecăruia dintre noi.